"Să respecţi poruncile lui Dumnezeu, să-L iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău la fel ca pe tine însuţi, să nu răspunzi la rău cu rău, să-i faci bine duşmanului tău, să-i binecuvăntezi pe cei care te blesteamă, să fii umil şi blând, şi astfel vei deveni Copil al Celui  Preaînalt" Iisus

"Omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu Cuvântul lui Dumnezeu"
Iisus

"În al şaptesprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar şi Împărat al Romanilor, monarh neînvins, anul 201 după Olimpiadă, a cincea mie de la creaţiune, iar după anii evreilor 4147 şi anul 93 de la întemeierea Romei, de la eliberarea din robia Egiptului 580 şi de la distrugerea Sfintei Ţări anul 97. Pe timpul mai marilor din poporul romnan: Lucius, Sultonius, Marcellinus, şi cârmuitorul Hillaretes Palister şi pe timpul conducătorului general peste Iudeea, Comus Flavius şi pe vremea dregătorului asupra Ierusalimului, puternicul şi înaltul prinţ Ponţiu Pilat şi pe vremea procuratorului asupra Galileii, Irod Antipa şi pe vremea marilor Ana şi Caiafa-Aliaso şi Mail; mai marii Templului, Raban şi Amabelus, pe timpul marilor magistraţi ai oraşului Ierusalim: Simbinacasacio, Pompilei, Rufa şi comandantul oraşului Ioctenus

Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman, în Sala Înalţilor Prinţi, autentific şi condamn la pedeapsa cu moartea pe cruce, pe numitul, de popor, Iisus Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor contra legilor lui Moise şi contra majestăţii sale Tiberiu, Cezar şi Împărat al Romanilor. Ordon şi hotărăsc moartea Lui, prin răstignirea pe cruce, împreună cu alţii, după obiceiul celor condamnaţi de mulţimea poporului, atât bogat cât şi sărac, pentru aceea că: n-a încetat a acţiona pentru a face răscoală şi pentru a produce pagube în Iudeea, cât şi pentru aceea că se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu şi rege al Ierusalimului şi de asemeni pentru că ameninţă cu distrugerea Ierusalimului şi a Sfântului Templu, şi pentru că a refuzat să plătească tribut Cezarului, şi pentru că a îndrăznit să intre în Ierusalim cu ramuri de finici, fiind aclamat de o mulţime de oameni, ca şi un rege, intrând după aceea în Ierusalim şi în Sfântul Templu.

Însărcinez pe primul meu sutaş, Cornuto Corneliu, să-L ţină legat în public, în centrul Ierusalimului, să-L biciuiască, să-L îmbrace cu o manta roşie (de purpură), să-L încoroneze cu o coroană de spini şi să-L oblige să-şi ducă singur crucea pe umeri, spre a servi de exemplu şi altora, precum toţi tâlharii. Pentru aceea ordon, ca împreună cu El, să se ia încă doi tâlhari şi să fie scoşi prin partea Imboral, numită acum Andronimus spre a fi răstigniţi împreună cu Iisus Hristos în public, pe locul cel ales (pentru criminali) denumit Calvar (locul sângelui). Aceluia care va fi răstignit şi care va muri să-i fi e lăsat corpul pe cruce pentru înfricoşarea poporului, precum se face cu toţi tâlharii şi criminalii. Iar în partea de sus a crucii să fie scris, pe o placă, în trei limbi, inscripţia

"IISUS ALUN OMLIS IODAM", evreeşte.

"IESOUS O NAZAREOS BASILEVA IUDEON", greceşte.

IISUS NAZAREUS REX IUDAEORUM", latineşte .

Ordon ca nici unul din subalternii mei, după grad şi funcţie, să nu pregete a împlini cu grabă aceste ordine şi să nu se opună osândirii acestuia care a renunţat de bună voie la credinţa evreească, ci să execute totul întocmai, după cum a fost hotărât de mine, infailibilul, după orânduielile legilor împărăteşti ale romanilor.

Martorii acestei sentinţe sunt: din seminţia lui Israel, Ruan, Daniel, Rambinal, Ioachim, Banican, Rotin, Iotavel şi Pericolan; din partea prinţilor romani ai ţării: Lucius, Sicelius şi Maximilius; dintre farisei: Barbos, Simion şi Boriel; dintre înalţii judecători romani: Raban, Haudanius şi Bacaralos; dintre înalţii preoţi: Ruan, Iodus şi Bucasalis; supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: Butan".

Ierusalim, 23 martie 4147 de la creaţiune.

Această sentinţă a fost găsită printr-o aparentă întîmplare în anul 1509 în oraşul Amkula (Italia), foarte bine păstrată. Era într-o ladă de marmură care era, la rândul ei, într-o ladă metalică. Sentinţa era scrisă în limba ebraică. Publicată prima dată în Constantinopol, apoi de patriarhul Eremia la 9 aprilie 1643, a fost tradusă din limba greacă în bulgară la 27 mai 1875 în oraşul Rusciuc, iar de aici în româneşte.

<Capitolul anterior>  <Cuprins> <Capitolul următor >